Luna este una dintre cele mai importante planete din harta noastra si vorbeste despre emotii, personalitatea interna, reactii, nevoi (reale, de suflet, adanci), copilul interior, obiceiuri, ce ne enerveaza, ce ne face fericiti, ce caracter avem acasa, cu familia, cu apropiatii, zona de confort, securitatea, partea noastra sensibila.
Copiii (pana la 7 ani) de regula isi exprima foarte bine Luna. Cand apare un trigger din copilarie, reactionam de cele mai multe ori cu Luna. Descrie mama (cum era ea, cum am perceput-o, cum o sa fie o femeie ca mama sau pentru barbati, cum va arata sotia). Unde suntem sensibili, vulnerabili, unde reactionam instinctiv.
In sinastrie, Luna este mult mai importanta ca Soarele si ca Venus (indicator de relatii), arata daca cei doi parteneri pot coabita bine impreuna. Daca lunile sunt foarte diferite, obiceiurile vor fi foarte diferite.
Luna reprezinta emotiile noastre, dorintele cele mai adanci, nevoile noastre ascunse, e felul in care raspundem la stimuli instinctual sau inconstient, sunt nevoile cele mai pure ale sufletului nostru. Luna inseamna inconstientul nostru si de multe ori se poate intampla ca desi la nivel constient sa credem ca dorim anumite lucruri, de fapt la nivel de suflet sa ne dorim alte lucruri, iar neconcordanta aceasta dintre constient si inconstient poate genera momente in care ne simtim nefericiti si nu stim de ce. Luna arata personalitatea noastra reala.
Luna in BERBEC
Luna in Berbec are reactii explozive si se poate enerva rapid de la cele mai mici lucruri. Precum un copil care inca nu a invatat sa isi controleze emotiile, reactioneaza repede, dar ii si trece la fel de repede, caci nu se duce prea adanc in explorarea interioara (asta daca nu existq in harta niste Rac sau Scorpion – doua zodii care uita mai greu si sunt mai atasate de trecut si amintiri).
Daca nu e blocata de alte aspecte, functioneaza dupa principiul “What you see it’s what you get!”, caci nu poate fi controlata si reactiile ajung rapid pe fata lor.
Fiind o luna de foc, se aprinde repede si reactioneaza la impulsuri, fiind iritabila.
Berbecul este copilul zodiacului, de aceea poate sa ofere un spirit tanar, jovial, distractiv, chiar naiv si inocent. Starea de spirit si entuziasmul sunt foarte contagioase. Daca o apuca o nevoie, vreau acum (sau ieri!), precum un copil nerabdator care nu gandeste prea mult inainte de a actiona, mai ales daca dorinta e activata pe fond emotional.
Poate trage concluzii prea rapide, poate lua totul cam personal si vrea sa fie cum vrea ea.
Nevoi
Luna in Berbec e nelinistita si are nevoie de actiune, de nou, de aventura si de antrenarea curajului. Poate fi extrem de activa acasa (muta mobila, decoreaza, repara, face curat, face DIY, cauta mereu activitati pe care sa le faca acasa).
E important sa invete sa isi controleze reactiile emotionale pentru ca se poate sa ii para rau mai tarziu.
Abilitati
Luna in Berbec are nevoie de actiune in viata ei si de profesii care le da libertate de miscare. Prefera sa lucreze independent pentru ca nu prea suporta sa ii spui ce sa faca. Are abilitati legate de pionierat, afaceri pe cont propriu, pozitii de conducere sau cariere in care au multa libertate si multe provocari, la fel ceva ce ii antreneaza curajul.
RESURSE: vitalitate, instinct de supravieturie, intesitate, sinceritate, entuziasm, indendenta, combativitate, eificenta, inima de luptator.
Mama: poate indica o figura materna cu o personalitate puternica, activa, energica, poate mai bossy, care ti-a spus ce sa faci sau a dorit ca lucrurile sa se faca conform vointei sale sau una entuiziasta si fericita. Poate indica insa si un mediu agresiv in copilarie.
Ce trebuie sa invete: curajul, instinctul de luptator si supravietuire
Umbra: furie si resentimente, nevoia constanta de a lupta, vede adversari peste tot, batalii fara scop de crestere, defensivitate, sa lupte razboiul gresit
Luna in TAUR
Luna in Taur este o pozitie foarte buna, caci confera sentimente stabile, calme, care nu intra in panica usor, e echilibrata emotional si poate fi miscata mai greu, nu se supara atat de repede.
Are chiar o influenta vindecatoare asupra celor din jur, aducand cu ea o stare de pace, de stabilitate interioara prin prezenta ei.
Poate fii mai greu sa ii schimbi obiceiurile, de aceea, mai ales pentru un copil cu Luna in Taur e important sa invete sa aiba obiceiuri sanatoase de mic.
Poate fi foarte afectuoasa in privat, senzuala, tactila – cu o nevoie de a atinge si a fi atinsa, mangaiata, Taurul este un semn foarte afectuos, iubitor, cald si sentimental.
Este o Luna foarte loiala, stabila si poate trece cu vederea multe situatii neplacute in relatie, insa ramane acolo pentru mult timp. E important sa isi satisfaca placerea si daca nu o gaseste in relatie, o poate cauta in alta parte.
Nevoi
Luna in Taur are nevoie de confort, de lux, de placere senzuala, de mancare buna, de peisaje frumoase, materiale placute la atingere. Se poate destabiliza foarte usor daca o privezi de confortul material, de rutina, de securitatea si lucrurile pe care le face zi de zi.
Partea mai putin placuta este ca nu ii place schimbarea, nu se simte bine cand apar schimbari, caci emotional are multa nevoie de stabilitate, consencventa, familiaritate, siguranta. Acasa isi doreste ca totul sa fie la fel. Casa trebuie sa fie baza de operatie pentru stabilitatea si pacea ei.
Desi confera o natura pacifista, orientata catre a pastra pacea, iar reactiile sunt mai incete, odata ce ai reusit sa o enervezi sau decide ca paharul s-a umplut, nu va uita prea usor (are o memorie buna) si se poate enerva tare si iremediabil.
Poate fi posesiva vis a vis de oameni si vis a vis de lucrurile materiale, da drumul mai greu (poate chiar sa existe o greutate de a renunta sau arunca lucruri) atat la oameni, cat si la obiecte materiale, caci familiaritatea ii ofera un sentiment de stabilitate.
Fiind guvernata de Venus, Luna in Taur se simte bine intr-o casa in care e liniste si pace, unde nu se tipa, nu sunt certuri, o casa decorata frumos, armonioasa, cu materiale placute la atingere, cu un miros placut, o casa in care gateste sau se gateste, iar masa devine o rutina importanta.
Abilitati
Luna in Taur poate indica abilitati artistice sau creative, poate avea o atractie pentru animale, gradinarit, lucrul in sau cu natura sau profesii ce implica folosirea celor 5 simturi (arta, frumusete, moda, parfumuri, gatit, muzica, masaj). Nu in ultimul rand, zona de resurse materiale (alimentare) si/sau financiare.
Are nevoie de un mediu de lucru calm, plin de pace, stabil, fara stres.
RESURSE: lipsa dramei, lipsa complexitatii, liniste si simplitate, stabilitate, relatii de incredere, determinare, vointa de fier.
Mama: daca nu are aspecte neplacute, poate indica o figura materna pe care ai putut conta, mereu acolo, poate o bucatareasa priceputa – de regula barbatii cu luna in Taur vor cauta acelasi tip de femeie, care le aduc stabilitate si serenitate.
Ce trebuie sa invete: securitatea interioara, valoarea personala, sa fie calma, sa isi gaseasca calea prin corp, prin simturi, nu prin minte.
Umbra: rigiditate si incapatanare, stagnare din frica de a nu pierde siguranta
Luna in GEMENI
Luna in Gemeni este versatila, sociabila, distractiva, cu o nevoie constanta de nou, de a face multe lucruri diverse, cu simt al umorului si optimism, cu o mare nevoie de miscare si comunicare.
Nevoi
Emotiile ei sunt usoare, nu prea adanci, dar cu o nevoie mare sa se conecteze cu ceilalti, sa vorbeasca, sa comunice mereu, sa invete, sa faca schimb de idei si informatii, sa fie stimulata mental. E curioasa precum un copil si are o reala nevoie de agitatie si entuziasm in viata ei. Are nevoie sa citeasca si sa invete mereu.
Vede lumea intr-un mod pozitiv, ca pe o sursa constanta de surprize, distractii si informatii. E important pentru ea sa aiba relatii diverse cu oamenii, are o mare nevoie de relationare, de o viata sociala activa, sa stie mereu ce se mai intampla in jur, sa nu piarda nimic. E prietenoasa si prietenii sunt importanti pentru ea. Nu prea te plictisesti cu ea, caci totul e mereu in schimbare.
Luna in Gemeni trece cu usurinta de la un lucru la altu, de la un subiect la altul sau de la o persoana la alta. Vorbeste mult si isi rationializeaza emotiile, astfel le poate controla mult mai usor.
Abilitati
Luna aici poate aduce talente pe zona de comunicare scrisa sau vorbita, pe schimb (mai ales de informatii), poate acumula multe skilluri, diverse, PR, Marketing, Social Media, radio, televiziune, media, vanzari, abilitati la nivelul mainilor, consultanta, psihologie sau terapie (daca sunt implicate si alte semne favorabile).
RESURSE: curiozitatea de copil, vitalitate, activa, inteligenta, gasirea conexiunilor si paralelelor, minte rapida, vorbirea, informatia, adaptabilitatea.
Mama: poate indica o figura materna prietenoasa, vorbareata, sociala, distractiva. Poate cauta un partener curios, cu multe skilluri, informati, sociali, interesanti.
Ce trebuie sa invete: arta comunicarii de orice fel, curiozitatea, sa pastreze mintea deschisa, sa adune experiente, sa participe si la conversatii de suflet
Umbra: imprastiere in prea multe directii si superficialitate, vorbeste mult, dar nu asculta, trage concluzii premature, nu aprofundeaza, sare de la un lucru la altul, inconstanta, epuizare emotionala
Luna in RAC
Luna in Rac se afla in domiciliu si este o pozitie puternica pentru ea ce ii aduce o energie mai feminina, mai blanda, receptiva si sensibila. E calda, dulce si buna. Emotiile ei aici devin adanci si mai puternice.
Luna in Rac este intuitiva, empatica, cu o mare compasiune pentru ceilalti si o dorinta de a avea grija de ei. Closca zodiacului, luna aici are o nevoie reala de a fi mamoasa, isi face griji pentru ceilalti, ii pasa si e bucuroasa sa aiba oameni in grija ei.
Din pacate nu isi arata prea mult sentimentele, nici cand e ranita, se retrage in interior, e mai introverta si introspecta, dar desi afiseaza o carapace dura la exterior, e foarte vulnerabila la interior.
Luna in Rac e foarte sensibila si poate lua totul personal, e subiectiva, atasata de familie, de trecut, de radacini, de tara si locurile natale.
Nevoi
Are nevoie foarte mare de familie, de ingrijire, de confortul oferit de ea, de casa, de retragere in lumea ei interioara, are nevoie de zona ei de confort si intimitate. E mult mai fericita in atmosfera de familie.
Abilitati
Imaginatia este foarte puternica, confera o natura expresiva. Intuitia functioneaza foarte bine si are o legatura puternica cu latura feminina (chiar si barbatii sau cel putin vor fi atrasi de femei mamoase, feminine, receptive, care au grija de ei sau care are o inteligenta emotionala).
Cu o natura nostalgica si sentimentala, Luna in Rac e potrivita si pentru istorie sau fotografie.
Este o luna buna pentru meserii de ingrijire, care ofera protectie, dar si in cariere legate de gatit, gastronomie sau legate de casa (imobiliare, design de interior, arhitectura). Are nevoie de cariere cu un sens adanc pentru ea.
RESURSE: Imaginatie bogata, subiectivitate, sentimente, iubire, grija, bunatate, protectie, suport, mamosenie, intelegere, compasiune.
Ce trebuie sa invete: ca securitatea, siguranta si sentimentul de acasa se afla in interiorul sau!
Umbra: o nevoie prea mare de protectie, ipohondrie, o teama prea mare de necunoscut/schimbare, uita de ea pentru a ii ajuta pe ceilalti, o mamosenie prea mare vis a vis de partener
Luna in LEU
Cu Luna in Leu reactiile devin foarte dramatice, isi exprima foarte bine emotiile, le vezi pe fata ei, sunt chiar mai dramatice decat sunt de fapt. Poate lua totul foarte personal si te iarta mai greu daca o ranesti.
Totusi este o luna calda si romantica care stie sa ofere foarte multe afectiune si iubire si are nevoie sa primeasca la randul ei.
Fiind un semn fix, nu ii place schimbarea, ci stabilitatea, e o fire loiala mai ales daca primeste atentia, respectul si iubirea de care are nevoie.
Poate fii mai greu sa ii schimbi obiceiurile, de aceea, mai ales pentru un copil cu Luna in Leu e important sa invete sa aiba obiceiuri sanatoase de mic.
Leul e regele, asa ca poate da o nevoie de a fii seful sau cel putin sa ii lasi aceasta impresie, caci are nevoie de respect si autoritate mai ales la el acasa. Nu prea primeste bine sfaturi, prefera sa le ofere si sa faca tot timpul ce vrea.
Pozitia ofera multa mandrie si dignitate, chiar roialitate, incapatanare cand doreste ceva, poate chiar fixatie pana obtine ce si-a propus.
Luna in Leu iubeste glamour-ul, petrecerile sociale, vrea sa fie cu elita si cu crema societatii, ii place distractia, sa fie printre oameni, sa ii faca sa rada, sa le ofere fericire, sa fie in centrul atentiei. Dar iubeste si puterea.
Nevoi
Luna in Leu are nevoie de afectiune, de iubire, se simte fericira cand este in centrul atentiei, cand partenerul o pune pe un piedestal, cand e adorata.
Are nevoie de joaca, de copilarie, de iubire, sa se simta speciala, sa primeasca complimente. Are nevoie sa fie creativa, sa iubeasca ceea ce face, sa o faca cu pasiune si bucurie, precum o joaca de copil.
Critica o face tare nefericita, moment cand se retrage, e foarte sensibila la critica.
Abilitati
Luna in Leu are nevoie de o cariera ce ii aduce recunoastere, sa se simta importanta, de ajutor sau cand poate avea si faima. Poate avea abilitati in zona artistica, creativa, actorie, entertaining, politica sau zona de petreceri si evenimente.
RESURSE: suflet de artist, expresie de sine prin orice lucru creativ, personalitate radianta si magnetica, leadership, carisma, creativitate, atentie la momentul prezent, fericire, traieste in prezent si traieste momentul.
Mama: poate indica o figura materna calda, frumoasa, poate o drama queen, poate bossy, roiala, mandra. La fel si sotia in cazul barbatilor, le place ca ea sa fie stilata, sa se mandreasca cu ea, sa fie poate dintr-un mediu social mai inalt.
Ce trebuie sa invete: sa se exprime libera si creativa pe sine fara nevoia de aplauze si recunoastere, sa fie pozitiva, sa elimine orice frica si lucru care ii inhiba expresia personala, sa se joace in viata, sa sarbatoreasca viata, sa creeze, sa isi pastreze inocenta, spotaneitatea si prospetimea unui copil
Umbra: grandomanie si umflare de sine pe un fond de insecuritate, mandrie exagerata, nevoia de aplauze si apreciere, nu cere niciodata ajutor
Luna in FECIOARA
Luna in Fecioara face emotiile foarte practice si este buna sa dea sfaturi in consecinta. Daca ai nevoie de suport emotional, nu prea poate sa te ajute, daca ai insa nevoie de o solutie practica, logica, esti in locul potrivit! Luna aici isi arata afectiunea prin lucruri practice, va face ceva pentru tine, nu va plange alaturi de tine.
Are tendinta sa isi faca griji mereu, e mai tensionata, reactiile emotionale sunt mentale, la nivelul sistemului nervos, dar are reactii calme si incepe sa analizeze. Nu isi exprima emotiile, incepe insa sa caute o solutie practica pentru problema. Prima reactie emotionala va fi sa analizeze, sa sintetizeze, sa faca un plan.
Nevoi
Luna in Fecioara are nevoie de ordine, poate chiar obsesiv compulsiva, nu intotdeauna perfecta, insa macar in capul ei are nevoie sa fie totul organizat. Isi face griji pentru lucruri mici, devine perfectionista, poate in mod obsesiv. Atentie la prea multe griji ce pot afecta digestia.
Se simte fericita cand este productiva, eficienta, practica. Asta ii ofera stabilitate. Are nevoie sa se simta utila, sa se puna in serviciul oamenilor, sa ii ceri ajutorul. Are nevoie de ordine si curatenie in jurul ei.
Are obiceiuri simple, curate, nu este complicata, e pura, nu manipuleaza emotional, nu e demonstrativa si e cineva pe care te poti baza si in care poti avea incredere.
E foarte critica cu cei din jur, dar si cu ea, cu toate ca e si foarte sensibila cand ea este criticata. Atentie la stima de sine scazuta din cauza criticii la care se supune.
Nu ii place sa atraga atentia, mai ales catre viata privata.
Abilitati
Vede detalii pe care altii nu le vad, memorizeaza multe detalii, are memorie vizuala. De aceea e foarte buna la meserii care au nevoie de atentie la detalii, perfectiune, asta ii aduce stabilitate emotionala. Aici poate intra cercetarea, contabilitate, olarit, lucrul cu mainile in lemn sau alte materiale. Nevoia de a repara oameni si lucruri poate merge spre inginerie, mecanica.
Nevoia de a ajuta o face potrivita pentru servicii sociale, a avea grija de oameni si animale, profesii medicale, terapie fizica sau mentala.
RESURSE: responsabilitate, analiza, vede detalii, precizie, rabdare, competente.
Mama: poate indica o figura materna foarte critica sau care a cerut foarte mult, perfectiune.
Ce trebuie sa invete: simtul practic, nevoia constanta de imbunatatire, o munca de suflet (eu = munca mea), sa aleaga niste aspecte, sa le educe, sa le creasca, sa le certifice si sa le ofere lumii
Umbra: prea multa critica de sine, a celor din jur, a vietii – perfectiunea o poate duce catre indoiala si incertitudine, negativism, se poate auto-limita, poate ramane un scop de neatins, propriul sacrificiu, cateodata prea mare, blocajul in detalii fara a vedea peisajul mai larg
Luna in BALANTA
Luna in Balanta poate trece destul de repede de la o emotie la alta, poate mentaliza emotiile si nu merge adanc in ele. Din pacate, da o importanta prea mare parerii celorlalti, ce crede societatea, ce cred prietenii, cum e vazuta, cum arata.
Nevoi
Are o nevoie emotionala de parteneriat, de contact cu oamenii, starea emotionala depinde de partener, are nevoie de o relatie, are nevoie sa discute in relatie, sa isi exprime emotiile in relatie, se poate ca partenerul sa fie trigger pentru emotii, dar asa isi da seama de emotiile ei, prin comunicarea cu partenereul, nu se linisteste pana nu gaseste echilibrul prin comunicarea emotiilor.
Are nevoie de un companion constant, de pace, armonie si echilibru in jur, acasa. Poate sa devina instabila daca nu are aceste componente acasa. Responsabilitatile e nevoie sa fie egale, afectiunea sa fie echilibrata, totul trebuie sa fie in balanta.
Ii place o casa rafinata, clasica, sofisticata, echilibrata si stilata.
Agresiunea nu ii place, cearta o epuizeaza, nu rezista in medii de genul asta, are nevoie de pace, cooperare, de iubire, de comunicare, de impartire. Totul e impreuna, nu ii place egoismul.
In aceeasi zi isi poate schimba decizia, acum vrea ceva, apoi altceva, se razgandeste destul de des, e nehotarata si incerta.
Abilitati
Luna in Balanta poate avea abilitati artistice, legate de frumuste, aromonie, iar interesul pentru dreptate, justitie si echilibru poate da abilitati in zona de lege, politica, avocatura, notariat, contracte, in timp ce abilitatile sociale pot merge catre zona de evenimente.
RESURSE: simtul armoniei, dreptatea, echilibrul, sensibilitatea artistica, amabilitate, gratia sociala.
Mama: poate indica o figura materna stilata, diplomata, care acorda o importanta mare corectitudinii, caci si ea acorda o importanta mare dreptatii sau o mama prea atenta la parerea celor din jur, a societatii.
Ce trebuie sa invete: pacea si armonia interioara, arta relationarii si compromisului, acceptarea paradoxului, nu totul trebuia sa faca sens, filosofiile pot fi opuse, oamenii pot fi diferiti, alegerile pot fi diferite
Umbra: indecizie, frica de a alege, prea multe compromisuri, o atentie prea mare la “gura lumii”
Luna in SCORPION
In Scorpion, emotiile devin foarte intense si adanci, e o pozitie mai dificila pentru Luna. Cand experimeneteaza ceva nu uita, amintirile pot ramane incatusate in interior.
E o luna adanca, dar nu isi va arata emotiile, sunt sub suprafata, ca un iceberg. Analizeaza, se uita, observa si de abia apoi te va lasa sa te apropii.
Are emotii si reactii foarte controlate, pot deveni foarte explozive la un moment dat, poate avea crize puternice la un moment dat.
Isi exprima emotiile in mod indirect. Emotiile sunt extreme, ori iubeste, ori uraste. Uita foarte greu.
Ii e greu sa isi schimbe obiceiurile, e un semn fix, reactiile emotionale si rutina sunt foarte greu de schimbat (grija la copii cu acest aspect, cum sunt invatati si crescuti).
Nevoi
Nu ii place superficialitate, are nevoie de adancime, intensitate si pasiune. Vrea sa simta ca e in control in relatie, daca se simte amenintata emotional, piste fii secretoasa, manipultiva, posesiva, geloasa, paranoia. De aceea este atat de grijulie cand intra intr-o relatie, sa se deschida, insa odata ce se deschide devine foarte louala. Vrea sa stie ca esti “all in”. Are nevoie de relatii intense.
Traieste foarte bine cu Luni la fel de adanci sau mai stabile.
Poate crea obsesii emotionale. Se duce tot timpul mai adanc, analizeaza, se duce in adancime, vede daca ai o motivatie ascunsa, nu poti ascunde lucruri fata de ea. E un psiholog natural. Nu poti ascunde emotii de ea, merge in adancime in orice situatie.
Este senzuala si pasionala. Are o aura misterioasa in jurul ei, o adancime, ceva mistic. O energie secretoasa.
Abilitati
Luna in Scorpion are nevoie de putere si control, de influenta asupra oamenilor, toate merg catre politica sau zona legislativa.
Fiind un psiholog natural, poate alege zona de terapie, psihologie, a lucra cu oameni aflati in situatii de criza. Exista o atractie pentru ocult si/sau stiinta, astrologie sau pe domenii financiare (banci, asigurari, taxe, bursa, investitii), legate de sex.
RESURSE: autoanaliza, intensitate interioara, instinct, reuseste sa intre si in mintea celorlalti, cautand intelegere, sa afle care sunt cele mai adanci motivatii ale oamenilor si care sunt cele mai intunecate secrete.
Ce trebuie sa invete: sa plonjeze in adancul subconstientului, autocunoastere, claritatea emotionala, sa simta frica, sa lasa emotiile sa iasa
Umbra: frica, paranoia, gelozie, manipulare, control, prea multa auto-cunoastre sau prea putina, o foame constanta, o neimplinire constanta
Luna in SAGETATOR
Cea mai mare nevoie emotionala este de libertate si miscare, nu poti sa o pui intr-o cusca, nu poate sta intr-o relatie daca nu e lasata sa zboare si sa fie libera. Cu cat o lasi mai libera, cu atat o sa vina inapoi, cu cat o ingradesti mai mult, cu atat o sa fuga mai repede.
Nevoi
Luna in Sagetator are nevoie de stimulare intelectuala, filosofica, de idei, de aventura, are nevoie de o familie plina de viata, de excitatie. Va fi un parinte care petrece mult timp afara, pentru activitati, pentru calatorii. Se plictiseste foarte repede. Trebuie lasata sa plece din cand in cand, sa fie libera.
E directa, nu se ascunde, nu manipuleaza, ce vezi asta e (doar dacq nu exista niste Scorpion), e usor sa traiesti alaturi de ea, e important sa fii natural cu ea. Ii place sa se distreze, sa se bucure, sa faca sport, sa stea in natura.
Poate avea insa o personalitate dubla, are schimbari emotionale destul de puternice, sus/jos, un rollercoaster emotional, insa nu sunt emotii adanci, trece foarte repede peste ele, se uita mereu catre viitor, nu la trecut.
Barbatii vor avea nevoie de un partener aventuros, nu domestic, care e distractiv, care il stimuleaza intelectual.
Nu e prea constanta, e nelinistita, un animal salbatic pe care nu il poti baga in cusca, are nevoie de libertate si deschidere. Ii plac schimbarile (de mediu, de activitati) si e mereu pregatita de o noua aventura.
Emotiile sunt expansive, optimiste, fericite, are o credinta interioara ca totul o sa fie bine, e placut sa fii in jurul ei, are o conexiune cu sursa, cu Dumnezeu, cu Universul, crede ca viitorul este intotdeauna bun. E o calatoare, o nomada.
Nu are nevoi materiale mari, insa poate atrage abundenta si norocul pentru ca are un feeling interior ca totul o sa fie bine, are curaj, isi asuma riscuri, simte oportunitatile si actioneaza din instinct.
Ii plac casele mari, cu multe camere, spatiile deschise, luminoase, o vedere frumoasa.
Nu ii place rutina si constanta. Sare de la un interes la altul.
Abilitati
Cariera are nevoie de ceva care se schimba mereu, sa calatoreasca, sa exploreze, arheologie, turism, aviatie.
Poate fi un profesor foarte bun, desi pe alocuri crede ca stie ea totul mai bine. E un bun sfatuitor, o persoana care te inspira. Filosofie, scriitor, activist sau chiar zona de legi, legislatie, judecator, guru, maestru.
RESURSE: independenta personala, entuziasm, aventura, adaptabilitate, gata oricand de orice, dorinta de noi posibilitati, spirit liber, credinta, optimism.
Mama: posibil ca figura materna sa fii fost un spirit liber, filosofic, spiritual, pasionata de filosofie, istorie sau pur si simplu de cunoastere.
Ce trebuie sa invete: credinta, optimismul, expansiunea intelectuala si teritoriala, sa inteleaga sensul acestei vieti, sa isi gaseasca destinul, adevarul, sa ramana deschis catre moduri diferite de gandire, sa priveasca viata din alte puncte de vedere
Umbra: sentimentul ca stie tot si doar ea are dreptate, prea mult optimism fara realism, fuga de relatii tocmai din dorinta de independenta.
Luna in CAPRICORN
Luna in Capricorn nu se simte chiar bine, caci emotiile nu sunt exprimate. Nu prea o vezi sa se planga sau sa isi arate partea slaba, vulnerabilitatea si nu cere ajutor prea des. E o luna puternica, axata pe competenta si are nevoie de stabilitate.
Are nevoie de securitate materiala, de regula vrea sa faca business, sa urce constant pe scara profesionala. E orientata catre statut, are nevoie sa fie cineva in societate.
Are nevoie de familie, caci aceasta ii ofera stabilitate si confort, e foarte responsabila fata de ea. Este ca o piatra care tine familia in picioare.
Isi ia viata foarte in serios.
Are o natura serioasa si rezervata (doar daca nu au niste Leu sau alte semne de foc), poate fi mai izolata emotional, mai privata, nu are multi prieteni in jur, ci un cerc mai mic.
Daca ai nevoie de ajutor, ii va da un sfat practic sau va face ceva practic pentru tine. Are nevoie de lucruri tangibile, fizice.
Trebuie sa invete sa se simta bine, sa se distreze, de regula se simte prost cand face asta.
Barbatii pot avea o diferenta mare de varsta fata de sotie (mai mare, mai mica – 7 ani), cand sunt mici sunt atrasi de femei mai in varsta, cand sunt in varsta, sunt atrasi de femei mai tinere.
Abilitati
Luna in Capricorn are abilitati legate de organizare, structura, management, de obicei piate urca in orice cariera, dar e mai fericita cand conduce si poate castiga respect. Fiind ghidata de reguli, poate merge catre tot ce tine de instruire, legi, politica sau orice structura a statului.
RESURSE: rabdarea, auto-disciplina, practicitate, organizare, determinare, rabdare, logica.
Mama: se poate ca figura materna sa fii fost o figura autoritara, poate nu si-a exprimat emotiile, slabiciunea, poate o persoana care impunea respect, multe limite. Se poate sa fii fost nevoie sa fie mai responsabila inca de mica.
Ce trebuie sa invete: disciplina, maturitate, integritate, sa urce pe varfuri, dar trebuie sa le aleaga pe cele bune, de suflet, uniunea naturii sale cu indetitatea publica, a interiorului cu exteriorul.
Umbra: prea mult control, dictatura, tiranie, cauta putere si orice ocazie sa-si extinda autoritatea, solitudine transformata in singuratate.
Luna in VARSATOR
Luna in Varsator e detasata si mentala, cand i se intampla ceva, nu e dramatica, va fi foarte rezervata, detasata, va observa ce se intampla, fara sa se sperie.
Cand devine emotionala, nu se duce adanc in emotii, le observa de undeva de sus, le intelectualizeaza, astfel oamenii o pot considera rece sau prea detasata. Nu ii plac partenerii foarte emotionali, lipiciosi.
Se distanteaza de emotii (de control, de gelozie, posesivitate – ea nu e asa), ofera independenta, spatiu, nu ii plac secretele, ii place sa comunice, e deschisa, nu isi ascunde intentiile, discuta emotiile cu tine.
Da si are nevoie de spatiu pentru a se analiza. Securitatea, emotiile, lumea ei interioara se afla in cap, simte prin mental.
E foarte detasata, impartiala, corecta. Daca plangi, nu o sa vina sa planga cu tine, iti va da un sfat impartial, rational, neimplicat emotional, detasat.
Nevoi
Are nevoie de socializare, de conexiune cu prietenii, prietenii sunt familia ei, mai ales cei cu care are interese comune. Are nevoie de activitate sociala, sa fie in hotspoturi, cu oameni hip, sa schimbe idei noi, sa aiba conversatii stimulante. E foarte prietenoasa (daca nu are aspecte tensionate).
Are nevoie de grupuri, de idei stralucite, de tehnologie.
Conexiunea cu familia nu e atat de buna.
De regula e foarte stabila, dar daca o scoti din ale ei, ii e foarte greu sa se echilibreze emotional.
Are nevoie de spatiu, de comunicare directa.
Iarta-o daca nu e atat de emotionala, o poti incuraja sa isi exprime emotiile, insa nu insista prea mult.
Abilitati
Luna aici are nevoie sa se simta unica, diferita, independenta si cu un impact social si umanitar. Poate lucra bine in asociatii si organizatii, activism, ceva legat de progres, descoperiri, stiinta, antropologie, chiar si politica. Atractia catre spatiu, energie, Univers poate merge catre inginerie, resurse alternative, dar si astrologie sau lucrul cu energiile invizibile.
RESURSE: vede lucruri pe care nimeni nu le vede, are o inteligenta mare, genialitate, unicitate, idei fresh, sustinerea adevarului personal.
Mama: poate indica o figura materna mai ciudata, rebela, excentrica, libera, poate implicata social sau o activista. Poate indica si o relatie rece sau detasata cu mama.
Ce trebuie sa invete: libertate, autenticitate, integritate si pastrarea adevarului personal, sa-si faca alegerile sale chiar daca lumea crede ca e nebuna, individualitate.
Umbra: distantare, excentricitate de dragul excentricitatii sau conformarea la regulile si presiunea sociala, o identitate falsa.
Luna in PESTI
Cu Luna in Pesti, reactiile devin extrem de emotionale, dar trec repede. Isi schimba starea si natura des.
E o luna impesionabila, atat de deschisa, incat nu are o bariera fata de ceilalti, va simti practic emotiile celor din jur, ca si cum le-ar experimenta ea, simte efectiv durerea.
Trebuie sa invete sa se protejeze, sa nu stea prea mult in medii negative si cu oameni negativi. Sa isi impamantezi emotiile. Oamenii pot sa abuzeze des de ea.
Are o tendinta de a-i salva pe cei in nevoie, victimele, e salvatorul, martirul. Are nevoie de o munca de genul asta pentru a consuma aceasta energie si a o pastra intr-un cadru profesional, altfel… o poate utiliza in relatii. Ori salveaza, ori e victima. Poate sa devina chiar manipulativa emotional.
Este insa foarte creativa si foarte sensibila, imaginativa, iubeste misticul, spiritualul, calatoriile.
Securitatea pentru ea este ca omul de langa sa isi exprime sentimentele si emotiile. Se protejeaza fugind, in escapism.
Abilitati
Luna in Pesti are abilitati creative, imaginative ce pot merge catre zona artistica (dans, pictura, fotografie, scris, poezie, muzica, publicitate), dar si spirituale, mistice, o nevoie de a empatiza si ajuta ce merg catre servicii sociale, medicale sau terapii alternative, chanelling, interpretarea viselor, comunicare cu cei de dincolo, medium.
Informatia ii vine din alte zone, din invizibil, din lumea imaginara, spirituala, din alte dimensiuni.
Are o imaginatie foarte bogata si poate face totul sa se simta atat de reala, poate face ordinarul sa para magic.
RESURSE: imaginatie, fantezie, inventivitate care duce catre zone artistica, visare, empatie, blandete, personalitate flexibila, curge si se schimba in functie de situatie, intelegere, compasiune, poate intelege si sa contina toate punctele de vedere ale oamenilor in acelasi timp, posibilitatea de transcendere.
Mama: poate indica o figura materna spirituala, mistica sau una care a fugit des de realitate sau care a ramas in rolul de victima, de martir, salvator sau sacrificiu sau poate prea emotionala.
Ce trebuie sa invete: identificarea cu Sursa, creativitatea in toate formele, compasiune, ajutor, lipsa competitivitatii, credinta
Umbra: escapism, fuga de realitate, traiul intr-o lume imaginara, mintea, imaginatia, creativitatea, talentele nu sunt utilizate corect cand se ascunde de lume, fugind de obstacole si asteptand ca soarta sa-si faca de cap.
Sursa imagine: Colaj Astro Alchimista
6 thoughts on “Luna in semne in harta natala”