Skipped step: Pasul sarit in vechea viata

Nodul Sud si Nodul Nord sunt doua puncte opuse din harta care prin pozitia in casa, semn, guvernatori si aspectele pe care le fac cu planetele din harta ne indica informatii despre vechea viata si ceea ce si-a propus sufletul ca evolutie in actuala incarnare. Initial, mai ales in prima parte a vietii, scenariul de la Nodul Sud se poate repeta intr-o forma sau alta (in consultatii mereu oamenii devin confuzi si intreaba: sigur nu vorbim de actuala viata? Ca a fost cam la fel.), e ceva ce noi stim sa facem deja, e confortabil, e in zona de confort si siguranta, e in obisnuinta noastra, insa in timp ne dam seama ca nu mai dorim aceste lucruri si ne apucam (sau nu…) drumul spre punctul opus – Nodul Nord.

Nodurile Lunare au energie subconstienta, la fel ca Luna si reprezinta motivatii subconstiente ce izvorasc din trecut (pentru Nodul Sud) si pentru care avem un atasament emotional chiar daca ele nu mai sunt acum relevante pentru noi.

Atunci cand o planeta face cuadratura la Noduri (caci daca face la unul, face si la celalalt) acest lucru se numeste Skipped Step – un pas sarit in vechea viata, e ceva ce trebuie reluat si refacut inainte de a ajunge la Nodul Nord – destinul din aceasta viata. E o treaba neterminata aici ce trebuie reluata, poate un tipar karmic gresit, o datorie sau un punct orb, ceva ce nu vedem, nu dorim, ne aduce o anumita greutate, insa este o piesa importanta din puzzle-ul hartii.

Cuadratura reprezinta o energie conflictuala, o tensiune, dar in acelasi timp este o oportunitate de crestere.

Pasul sarit ca poveste a vechii vieti poate fi o persoana sau o situatie, daca este Venus poate fi o femeie sau o relatie, Luna un copil, mama sau cineva din familie, Soarele – o figura masculina cu autoritate, Mercur – un frate/sora, ruda, s.a.m.d. Cert este ca acest lucru te-a afectat si a lasat o rana acolo.

Cauze

Cauzele unui Skipped Step pot fi multiple: o trauma, evitare/escapism, negare, sentimente de vinovatie auto-induse sau induse de alte persoane, neintegrarea lectiilor din vechea viata.

Manifestari

Skipped step-ul reapare constant in viata persoanei respective cu teme repetitive ce pot aduce frustrare si greutate pana ce se integreaza energia pozitiva a planetei respective. E ca un obstacol ce apare mereu si ne tine pe loc, fie sub forma unor persoane, fie situatii.

Ceea ce simte persoana este fie tensiune, dezechilibru, conflicte, stagnare, blocaje, inconsistenta, frustrare, ca si cum bati pasul pe loc, lucrurile nu curg, pierdere de energie, conflicte in relatiile cu ceilalti, alegeri gresite repetate, tipare repetitive, folosirea polaritatii negative a planetei, un ping pong constant intre Nodul Sud si Nord fara abilitatea de implinire a niciunuia si de a obtine intentia evolutiva a sufletului.

Pasul sarit e o munca constanta de-a lungul vietii pentru ca pe masura ce se lucreaza apar noi si noi straturi mai profunde, anumite situatii si relatii dispar in momentul cand ai mai deblocat un strat, dar apar altele noi, precum foile de ceapa.

Aceasta planeta devine importanta si joaca un rol principal in evolutie, reflecta o energie ce trebuie reexaminata, vindecata si perfectionata acum. Planeta devine foarte dinamica si aduce instabilitate si tensiune interna mai ales prin oglindirea in relatii de tot felul (nu exclusiv de cuplu). Parca esti mereu si mereu atras in anumite situatii definite de energia planetei respective tocmai pentru a evada din acel tipar. E un portal de trecere de la Sud la Nord, un pod. Pot exista insa si doua sau mai multe planete in cuadratura cu nodurile.

Solutia este sa folosim in mod pozitiv energia acestei planete si sa nu o lasam sa fie “triggaruita” de conflicte, situatii si persoane si sa devenim foarte constienti de ce proiectam in exterior, ce din noi aduce acele situatii sau persoane in mod constant.

Pe scurt ce inseamna fiecare planeta:

Luna – latura emotionala nu a fost integrata corespunzator

Soare – neasumarea individualitatii si a unui scop personal

Mercur – mintea este cel mai mare dusman, dar si cel mai pun prieten, intuitie versus gandire practica

Venus – tipare gresite de relationare, probleme legate de valoare, stima de sine, bani

Marte – neasumarea asertivitatii, a puterii de a actiona, de implinire a propriilor dorinte

Jupiter – dogme si credinte gresite, viziune limitata, pesimism

Saturn – un sentiment ca viata e mereu grea si necesita multa munca, neasumarea responsabilitatii si autoritatii

Uranus – neasumarea individualitatii, unicitatii, genialitatii

Neptun – credinte gresite, oarbe sau lipsa credintei, idealizare, iluzie, distorsiune

Pluto – neasumarea puterii personale sau folosirea gresita a puterii

Daca nu stiti sa verificati daca aveti un Skipped Step, imi puteti trimite datele si verific.

Analiza personalizata Skipped Step

Analiza personalizata si detaliata contine informatii despre planeta (sau planetele) skipped step in semn, casa, aspecte si in raport cu Nodurile Lunare, ce inseamna, ce ai de schimbat si implinit ca pasi evolutivi.

Pret: 90 lei

Profil Karmic

Analiza Noduri Lunare + Punctul de Polaritate Pluto + Skipped Step (sau planetele din Casa 12 daca nu exista pas sarit) - 270 lei

Analizele personalizate sunt in format scris (2, 3 pagini, depinde de aspectele din harta) si vor fi livrate prin e-mail.

Comanda unei analize personalizate se face printr-un mail la adresa astroalchimista@gmail.com in care se vor specifica urmatoarele detalii: zi, luna, an, ora si locul nasterii. 

Plata pentru aceste servicii se face in avans (metoda de plata se va comunica pe mail), iar termenul de livrare este intre 2-3 zile de la efectuarea platii.

Advertisement

One thought on “Skipped step: Pasul sarit in vechea viata

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.