O casa locuita, iubita si traita cu adevarat arata mereu folosita. Blatul are zgarieturi, canapeaua o pata, peretii au semne, o cana e ciobita, un scaun scartaie, iar daca ai copii, ea ajunge sa fie vraiste oricat de mult iti doresti tu perfectiune (a se citi control). E haios ca este o paralela superba cu haosul emotiilor, exprimarii autentice de sine si creativitatii… un copil face asta natural si nu e deranjat de mizerie, de acolo ies cateodata cele mai frumoase lucruri. Asa arata procesul creativ, e mereu precedat de haos, la fel cum pacea si linistea e precedata de exprimarea si simtirea unor emotii intense. Frumusetea si iubirea nu vin din perfectiune, iar controlul nu conduce niciodata la opere de arta.
Viata e ca o opera de arta, pe alocuri un haos care lasa urme in noi precum zgarietura de pe blatul din bucatarie unde s-au gatit atatea feluri de mancare care ne-au hranit in fiecare zi.
Ma gandeam ca acestea sunt urme ale vietii, dovada ca viata este traita, cu bucurie si tristete, cu imbratisari si discutii, cu lacrimi si zambete.
O cana ciobita e o viata traita din plin, o casa iubita nu e perfecta, iar noi suntem exact la fel! O pereche de pantofi uzati sunt cei ce au pasit in multe experiente, iar noi suntem exact la fel!
Perfectiunea nu exista, dar daca te incapatanezi sa o ai, ratezi de fapt viata!
astroalchimista.wordpress.com 