Pe 8 Martie, maestrul Jupiter si-a inceput retrogradarea in Scorpion la 23 de grade si va functiona in mers (aparent) de-a-ndoaselea pana pe 10 Iulie 2018, moment cand va atinge din nou gradul 13 Scorpion (pe unde a mai fost). De regula o planeta retrograda devine introspecta si ne ajuta sa ne canalizam energia la interior, insa deja Jupiter facea aceste sapaturi arheologice in noi prin prisma energiei scorpionice, acum o va face cu o lopata mult mai mare.
De ceva vreme am avut toate planetele in mers direct, ceea ce este o ocazie rara ce ne-a indemnat la actiune, ne-a adus energie si a pus lucrurile in miscare, nu a existat nimic care sa ne tina pe loc si sa ne traga inapoi. Jupiter este prima planeta care retrogradeaza anul acesta, ceea ce probabil ne va face sa simtim ca ceva se schimba. Urmeaza pe 22 Martie si prima retrogradarea a lui Mercur, asa ca zic sa pregatim terenul pentru introspectie, internalizare si orice actiune ce poate sa primeasca prefixul “RE” in fata.
Daca nu am fost atenti prima oara cand a fost pe aici, Jupiter revine sa ne arata parti din noi care necesita curatenie (e pus pe fapte mari!), dezvoltare si expansiune, vine sa ne puna fata in fata cu adevaruri pe care nu vrem sa le acceptam, ne arata unde viziunea noastra asupra vietii e prea ingusta, unde ramanem prinsi atat de tare in punctul nostru de vedere, unde nu vedem padurea de uscaciuni, unde inca mai avem frici, ce parti din nou nu vrem inca sa vedem, ce rani avem de vindecat, transformat si alchimizat.
Marele Benefic impreuna cu Saturn si Pluto in Capricorn ne indeamna sa devenim singura figura de autoritate din viata noastra, sa ne dezvoltam pas cu pas propriul stadiu de Maestrusi sa incepem sa ne implinim dorintele sufletului nostru. Insa pentru a ne da seama de ele e nevoie de lucru cu noi, cu emotiile noastre, cu latura noastra intunecata.
Dupa calatoria facuta de Saturn in Sagetator (2014-2017) am cam terminat alergatura dupa informatii spirituale. Am citit, am invatat, am fost la cursuri, ne-am gasit diversi profesori. A venit timpul sa punem in practica tot ce am invatat, sa punem osul la treaba, sa ne muncim pas cu pas, sa ne lucram fiecare umbra. Mai mult, o gramada din lucrurile invatate care ne-au adus entuziasm intr-un anumit moment s-au pierdut pe drum, nu au fost integrate, nu au fost practicate destul de mult incat sa vedem rezultate. Asa e Sagetatorul, curios si mereu dornic sa mai invete ceva ce il poate ajuta sa se extinda, iar cand apare ceva mai interesant, un sistem spiritual, o noua tehnica, un nou maestru, hop, a sarit parleazul si deja a uitat ca era angajat in alt proces de crestere, pentru el iarba e mereu mai verde la vecin, insa e nevoie sa invatam sa ne crestem si iarba noastra. Asa ca hai sa alegem un sistem din multitudinea care exista, unul care e pe sufletul nostru si sa trecem la treaba, sa il punem in practica pana vedem rezultate. E momentul sa ne oprim din excursionismul spiritual si sa ne adancim in lucrul intens cu noi (Scorpion).
A venit vremea sa muncim pe bune la lucrurile pe care ne dorim sa le schimbam la noi, nu doar intr-un mod superfical. A venit vremea sa ne dam seama ca puterea sta la noi si nu o sa vina niciun guru cu o meditatie magica care sa ne ia problemele cu mana si nici vreun val de energie care face munca in locul nostru. A venit vremea sa ne indreptam atentia catre noi, in interiorul nostru, sa devenim observatori ai propriei naturi, sa ne focusam pe noi, sa vedem cum reactionam in anumite situatii, ce butoane ne sunt apasate, de cine, de ce si mai ales ce vor ele sa ne arate? Ce avem de rezolvat? Ce striga din noi sa iasa la lumina, sa fie vazut, recunoscut, acceptat si vindecat?
Scorpion – Sagetator – Capricorn
In Scorpion aflam care sunt cele mai mari dorinte ale sufletului nostru (Saturn a fost deja aici), in Sagetator invatam calea, cum putem face acest lucru, insa deja in Capricorn incepem sa mergem pe ea, o integram, o practicam si o lucram pas cu pas, atingem stadiul de Maestru si ne castigam autoritatea asupra propriei vieti!
Jupiter este considerat Marele Benefic, cel ce aduce bogatie si noroc. Ce doreste el in Scorpion? Sa ne uitam adanc in noi si sa ne vedem darurile cu care am venit pe lumea asta, drumul pe care l-am ales, dorintele sufletului nostru. Insa pentru a putea sa vedem aceste lucruri cu mai multa claritate e nevoie sa facem curatenie, sa luam fiecare parte intunecata din noi si sa o curatam, sa o luminam, sa dam malul strans de o viata la o parte si sa gasim diamantul din noroi.
A venit vremea sa acordam o importanta mai mare emotiilor noastre, sa le dam atentie, sa intelegem ce sunt, de unde vin, cum se formeaza, ce efecte au, ce vor de la noi, cum le putem vindeca. A venit vremea sa le dam importanta cuvenita, ignorata pana acum de generatii si generatii. Am dat zilele trecute peste un articol care spunea ca ramanem blocati la varsta emotionala la care am primit ultima oara dovezi de iubire. Acele tehnici de lucru cu copilul interior nu sunt de aruncat si poate ar trebui sa le acordam mai multa atentie in aceasta perioada. La varste fragede am pierdut contactul cu sufletul, cu dorintele lui, bucuria si optimismul vietii, insa ele sunt acolo, ramase in intuneric, neiubite, nevazute, nedezvoltate, asteapta cuminti acolo, precum un copil certat si pus la colt. Poate nu e vina noastra ca adultii n-au stiut sa ne invete asta, insa si ei la randul lor n-au fost invatati cum se face. Acum a venit vremea sa invatam noi si sa ii invatam si pe copii.
Aceste emotii blocate poarta comori la care e nevoie sa ajungem, poarta daruri ascunse ce asteapta de mult sa fie descoperite, sunt parti din noi pe care e nevoie sa le readucem la viata, sa mergem pana in adancurile noastre, sa plonjam in frici si chestiuni inconfortabile pentru a merge dincolo de ele sa vedem ce ascund. Se poate sa incepem sa ne transformam in altcineva, se poate sa iasa la iveala parti urate din noi, sa plangem, sa urlam, sa fim plini de furie, sa spunem cuvinte taioase, sa nu mai avem rabdare cu “bullshit-ul”, sa nu mai acceptam lucrurile pe care mult timp le-am acceptat, dar e bine asa. E nevoie sa imbratisam si aceste parti intunecate din noi, e nevoie sa ne vedem ranile pentru a le putea vindeca, e nevoie sa ne acceptam cu “bunele si cu relele”.
Jupiter retrograd in Scorpion e dotat cu o lopata mai mare si poate sapa mai adanc acum, e dotat cu intelepciune si bucuria de a face aceasta munca, stie sa vada padurea si sa vindece uscaciunile, care au si ele rolul lor, stie ca un pamant fertil are nevoie de curatare din cand in cand si chiar daca e o treaba muradara, e nevoie sa o facem daca dorim ca noi flori sa infloreasca, iar ele sa fie sanatoase si cu viata lunga.
Hai sa nu ne mai ferim de ce e aparent “rau” si “urat”, hai sa nu mai separam intregul din noi, hai sa nu mai fim cei dintai care nu ne acceptam, iar apoi ne dorim sa fim acceptati asa cum suntem, hai sa ne uitam la noi cu blandetea cu care ne uitam la un copil, cu intelegerea pe care o avem fata de el si sa ne oferim ajutorul de care avem nevoie, hai sa nu mai separam ziua de noapte, lumina de intuneric, albul de negru, hai sa ne vedem cu claritate, cu iubire si intelegere, aceea pe care poate ca nu am primit-o la timpul ei, dar pe care e nevoie sa invatam sa ne-o dam singuri, mai intai noua, apoi tuturor. Hai sa ne cautam, sa ne vedem si sa ne folosim tot potentialul interior si sa ne gasim darurile!
Sursa foto: Tanya Shatseva
4 thoughts on “Jupiter retrograd in Scorpion: daruri ascunse in umbre”